Arhive etichetă | reteta briose

BRIOŞE SIMPLE

INGREDIENTE
pentru o tavă cu 12 forme : 300 gr făină, un praf de sare, un plic cu praf de copt, un plic cu zahăr vanilinat, un ou, 200 ml lapte, 80 ml ulei, coaja rasă de la o portocală sau lămâie.

Pentru decor puteti folosi frişcă şi jeleuri.

MOD DE PREPARARE
Laptele se pune la încălzit, după care se adaugă zahărul, uleiul şi oul, ingrediente care se amestecă bine cu telul. Acest amestec se răstoarnă peste ingredientele uscate şi se bate până capătă consistenţa ca unei smântâni mai grase.

Dacă doriţi să faceţi brioşe bicolore, puteţi pune într-un alt vas o parte din aluat. Peste el adăugaţi două linguri cu cacao.

Este bine ca ingredientele să fie amestecate, nu mult, cu ajutorul unui tel de bucătărie. Astfel, brioşele vor fi mai pufoase. Dacă bateţi cu ajutorul unui aparat de mixat, este bine să lăsaţi aluatul să se “odihnească” timp de 15-20 de minute.

Pentru ca aluatul să nu lipească de forme, aşezaţi în acestea hârtie de copt. În fiecare formă se pun cam 3 – 4 linguri de aluat. De obicei formele se umplu pe trei sferturi, eu le umplu până la vârf.

În acest timp încălziţi cuptorul la 180 de grade Celsius.

Formele se bagă în cuptor pentru aproximativ 20-25 de minute.

Pentru a avea un aspect bombat, nu deschideţi uşa cuptorului înainte de a se fi scurs 15 minute. După aproximativ 20 de minute, verificaţi cu ajutorul unei scobitori dacă bioşele sunt bine coapte.

După ce s-au răcit, le puteţi decora cu frişcă. Pentru a fi mai amuzanţi, îi puteţi face „ochi” din jeleuri.
S’aveţi poftă!