COZONAC după reţeta bunicii

INGREDIENTE PENTRU UN KILOGRAM DE FĂINĂ: 3-4 gălbenuşuri de ou, 300 gr zahăr pudră, 6 linguri cu smântână, o cană cu lapte bătut, 1/2 litru de ulei, lapte cât e nevoie (cca 1/2 litru), 1 lingură cu esenţă de rom, zahăr vanilinat, 50 gr drojdie, 1 linguriţă cu sare.

INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ: 500 grame nucă măcinată, 100 grame zahăr, 4 albuşuri bătute spumă (nu prea tare)

MOD DE PREPARARE: Se înmoaie drojdia cu 2-3 linguri cu lapte călduţ şi o linguriţă cu zahăr. Într-un vas se amestecă câteva linguri de făină cu lapte clocotit şi se amestecă până dispar cocoloaşele. Când plămădeţul s-a mai răcit puţin (ATENŢIE – nu trebuie să fie fierbinte pentru că drojdia nu îşi mai face efectul, aluatul nu mai creşte), se adaudă drojdia şi se amestecă până face bule.

Se mai adaugă făină, se amestecă, plămădeţul obţinut se acoperă cu un prosop şi se lasă la dospit jumătate de oră.

Gălbenuşurile se amestecă cu sarea (pentru a căpăta o culoare galben inchis) apoi cu 200 grame de zahăr până devine o cremă spumoasă. Separat, într-un alt vas, se bat albuşurile spumă.

Într-un lighean mare, plămădeala se toarnă peste restul de făină, se amestecă cu gălbenuşurile, puţin lapte călduţ, smântâna, laptele bătut.

Se frământă 45 de minute, timp în care în aluat se adaugă mirodeniile – vanilia, esenţa de rom, coaja de lămâie. Pentru ca aluatul să nu fie tare, din când în când se adaugă lapte călduţ, iar pentru a nu fi lipicios, se toarnă, puţin câte puţin, ulei încălzit.

După 30 – 45 de minute de frământat, aluatul se acoperă cu un prosop sau o faţă de masă, se lasă să crească aproximativ două ore, la loc cald, ferit de curenţii de aer.

După 45 de minut, după ce aluatul a crescut, se rupe o bucată din aluat, se întinde. Peste ea se presară rahat şi stafide, se rulează. Se rupe o altă bucată de aluat, se întinde, peste ea se presară un amestec din cacao, nucă, 100 grame zahăr, 2 albuşuri de ou bătute spumă, se rulează şi se împleteşte cu prima ruladă de aluat, după care se aşează în formele de copt şi se lasă să mai crească timp de 20 de minute, tot la loc cald.

În acest timp se fac alţi cozonaci.

Aluatul din formă se unge cu ou, zahăr grunjos, se introduce în cuptorul încălzit în prealabil la 180 de grade Celsius. Se ţine la copt, la foc potrivit, aproximativ 40-50 de minute.

Când sunt gata, cozonacii se scot din formă, se lasă la răcit, însă nu într-un loc rece sau în curenţi de aer.

Această prezentare necesită JavaScript.

PASCĂ CU BRÂNZĂ DE VACI ŞI GRIŞ

INGREDIENTE: 400 de grame de aluat de cozonaci (pentru o pască mijlocie), 1/2 ceaşcă cu griş, 1/2 linguriţă cu sare, 4 linguri cu zahăr, 4 ouă, 500 gr brânză de vaci, vanilie, coajă de lămâie, esenţă de rom.

MOD DE PREPARARE: Într-un vas mare (castron) se amestecă brânza, romul, coaja de lămâie, vanilia, ouăle bătute spumă şi praful de sare.

Aluatul de cozonac se întinde, se aşează într-o tavă de copt sau o formă de tartă. Peste el se presară grişul (pentru ca aluatul să nu se cruzească după ce se toarnă amestecul) şi se toarnă amestecul cu brânză. Se unge cu două ouă, cu ajutorul unei pensule, după care se dă la cuptor la foc potrivit.

Când este gata, se scoate din formă şi se dă la răcit.

Această prezentare necesită JavaScript.

FRIPTURĂ DE PUI CU LĂMÂIE ŞI MIERE

INGREDIENTE: un pui, 1 ceaşcă cu suc de lămâie, 1/4 ceaşcă cu miere de albine, sare, piper, cimbru

MOD DE PREPARAE: Într-un vas mare se pune carnea de pui la marinat în sucul de lămâie. Se pune la frigider pentru câteva ore, timp în care se întoarce astfel încât puiul să fie acorperit cu suc de lămâie.

În timp ce cuptorul se preîncălzeşte la 200 grade Celsius, scoateţi carnea de pui din marinată şi o puneţi la uscat pe un prosop de hârtie. Înainte de a băga puiul la cuptor presăraţi la exterior sare, piper, cimbru.

Puiul se pune pe grătarul de la cuptor, cu pieptul în jos. Sub grătar e bine să puneţi o tavă de copt, unde să se scurgă sucul. Carnea de pui se lasă la prăjit timp de 20 minute, la 180-200 grame Celsius, rotiţi puiul cu pieptul în sus, cu ajutorul unei pensule ungeţi carnea cu mierea de albine. Reduceţi temperatura cuptorului la 170 grade Celsius şi se mai lasă la copt pentru aproximativ 40 de minute, din când în când periind cu miere.

Tava se scoate din cuptor, se acoperă cu o folie de aluminiu pentru 15 minute.

Din sucul scurs în tavă în timpul coptului puteţi face un sos pe care puteţi să-l îngroşaţi cu o lingură de făină sau amidon alimentar. Se condimentează după gust.

FRIPTURA DE PUI CU MIERE DE ALBINE

INGREDIENTE: 4 linguri de miere, 1 linguriţă de piper, 2 linguri ulei de măsline, o lămâie, sare, piper, 2 linguri de coniac, nucşoară, un pui sau pulpe de pui

MOD DE PREPARARE Se încălzeşte cuptorul se face un mix din mierea încălzită, nucşoara, piperul, uleiul şi coniacul.

Amestecul obţinut se pune într-un bol mare, în care se aşează carnea de pui. Vasul se acoperă cu o folie de plastic şi se lasă la marinat la temperatura camerei pentru aproximativ 30 de minute.

Într-o tavă se pun feliile de lămâie iar deasupra lor se aşează bucăţile de carne, se periază cu mixul de condimente, şi se bagă la cuptor la foc potrivit. După de 20 de minute, carnea se întoarce şi se mai lasă încă 10-15 minute.

Tava se scoate din cuptor, se acoperă cu hârtie de aluminiu şi se lasă la răcit timp de 10 minute.

SALATĂ DE OU CU TARHON

INGREDIENTE 10-12 ouă, 1/2 cană cu ardei gras roşu tocat, 1/2 cană cu ceapă verde tocată, 1/4 cană cu frunze de tarhon tocate, 1/3 cană cu maioneză, 2 linguriţe cu muştar, 2 linguriţe cu oţet, sare şi piper

MOD DE PREPARARE: Ouăle se pun la fiert timp de 12 minute, se lasă la răcit, se decojesc sub jetul de apă rece, se taie cuburi.

Într-un castron se combină toate ingredientele.

Se poate mânca simplu, peste salată verde, pâine prăjită, în rosie, castravete.

FRIPTURA DE PUI CLASICA

INGREDIENTE: 2 pui, fără spate, sau 8 pulpe, ulei de măsline, sare, piper, opţional – 1/2 ceaşcă cu supă de pui sau vin alb.

MOD DE PREPARAE: Se clătesc bucăţile de pui după care se pun la uscat pe prosoape de hârtie. Între timp se încălzeşte cuptorul la 180 de grade Celsius. Se ung bucăţile de carne cu ulei de măsline, pe ambele părţi se presară sare şi piper şi se aşează într-o tavă unsă cu ulei.

Tava se dă la cuptorul încălzit la 180 – 200 de grade Celsius pentru aproximativ 30 de minute, după care se reduce temperatura la 170 de grade Celsius, carnea se întoarce şi se dă la cuptor pentru încă 10 – 15 minute.

Scoateţi tava din cuptor şi acoperiţi cu o folie de aluminiu pentru 5-10 minute.

SALATĂ DE RĂDĂCINOASE

INGREDIENTE: 2 morcovi mari, 2 rădăcini de mărime medie de păstârnac, 1 telină mică, 2 ridichi negre sau 1/2 ridiche albă, 1 ceaşcă de pătrunjel tocat, 1 inguriţă de muştar, sare, 1 linguriţă cu zahăr, oţet, 2/3 ceaşcă de ulei de măsline.

MOD DE PREPARARE: Într-un bol, cu ajutorul unui cuţit de curăţat legume sau al unei răzători, se taie bucăţi din morcovi, păstârnac, ţelină, ridichi.

Într-un castron sau blender se amestecă muştarul cu sarea, zahărul, oţetul, pătrunjelul, în timp ce uleiul se daugă puţin câte puţin.

Se amestecă legumele cu o parte din dressing şi se lasă la frigider aproximativ 30 de minute.

SALATA DE OREZ

INGREDIENTE: 1 cana cu orez cu bobul lung, 1 ceaşcă de orez sălbatic, 2 ceşti cu mazăre decongelată, 4 căni cu supă de pui, ceapă verde, sare, piper, 1/4 ceaşcă cu ulei, 1/2 cană muguri de pin, 2 linguri cu oţet, 1 linguriţă cu zahăr.

MOD DE PREPARARE: Într-o cratiţă de dimensiuni medii se pune supa de pui cu orezul, se lasă la fiert la foc mic. După 40 minute se ia de pe foc şi se lasă la răcit complet.

Se încălzeşte o tigaie la foc mic, se adaugă mugurii de pin. Se amestecă mereus până aceştia încep să se rumenească. Se scot din tigaie şi se lasă la răcit.

Într-un bol mic se amestecă uleiul, oţetul, zăhărul.

Într-un castron mare se amestecă uşor orezul, ceapa verde tocată, mazărea, mugurii de pin şi dressingul. Se adaugă sare şi piper, după gust.

BACLAVA

baclava1INGREDIENTE: un pachet de foi de plăcintă congelat, 2 cesti cu nuci şi/sau fistic şi alune măcinate, 1 ceaşcă zahăr tos şi/sau 1 ceaşcă miere de albine, 1 lingurită rasă cu scorţisoară măcinată, (opţional – 1/2 linguriţă nucşoară măcinată, 1 vârf de cuţit ienibahar, 5-6 cuişoare) coaja de la o lămâie, o esenţă de rom, o lingură cu suc de lămâie, o cană cu apă, 150 gr margarina sau unt topit.

MOD DE PREPARARE: Într-un bol mic se amestecă cuişoarele, scorţişoara, nucşoara, ienibaharul, nuca, şi/sau fisticul, alunele.

Într-un vas se topeşte untul sau margarina.

Se desface pachetul cu foile de plăcintă şi se împarte în trei părţi egale. Foile se scot una câte una, se aseaza in tava de copt şi se ung cu ajutorul unei pensule cu unt sau margarina topită.

Pentru că foile de plăcintă se usucă foarte repede, aluatul rămas în pachet se acoperă cu un prosop de hartie umed.

După ce s-au aşezat în tavă cinci foi de aluat, fiecare dintre ele unsă cu unt sau margarina topită, presăraţi jumătate din cantitatea de nucă şi/sau fistic, alune, se acoperă cu alte patru foi de aluat, periajul cu unt fiind făcut pe fiecare din ele, se adaugă un al doilea strat cu nuci si restul de aluat periat cu unt.

Tăiaţi aluatul din tavă în formă de pătrate, dreptunghiuri sau romburi, dar nu până la stratul de jos.

Se introduce tava la cuptorul preîncălzit la 350 de grade, pentru 35 – 40 minute, până se rumenesc.

După ce s-au copt, baclavaua se taie până jos şi se lasă la răcit.

Între timp, într-o cratiţă se combină apa cu mierea, zahărul şi sucul de lămâie, se dă la foc mediu timp de 5-10 minute.

Se lasă la răcit puţin, se adaugă esenţa de rom.

Cu ajutorul unei linguri se toarnă sirop cald peste baclava şi se lasă la răcit.

Se mănâncă reci.

Această prezentare necesită JavaScript.

SFINŢIŞORI, MUCENICI sau MĂCINICI 1

INGREDIENTE: 1 kg de făină, un cub de drojdie, 500 ml apă, o ceaşcă cu zahăr, 100 gr nuci măcinate, un praf de sare

MOD DE PREPARARE: Se amestescă făina cu drojdia diluată cu o linguriţă de zahăr şi 2 linguri cu apă caldă, se adaugă praful de sare şi se framântă cu aproximativ 300 de ml de apă şi se frământă un aluat ca la pâine.

muceniciDin aluat se modelează opturi, se aşează în tava unsă cu ulei sau acoperită cu hârtie de copt şi se lasă la cald să crească.

Se dau la cuptor până se rumenesc.

Imediat ce se scot din cuptor se afundă unul câte unul, cu ajutorul spumuierei, în sirop aromat fierbinte obţinut din părţi egale de apă şi zahăr, fiert timp de 5 minute.

Se presară din abundenţă cu nucă măcinată.

S’aveţi pofte!

COZONAC ARDELENESC DE POST

>cozonac ardelenescINGREDIENTE: 1 kg făină de grâu, 6 linguri cu zahăr, 1 cub de drojdie (cât o nucă), 1 plic cu zahăr vanilinat, un praf de sare, coaja rasă de lămâie, 300 – 400 gr gem, dulceaţă sau 200 grame de rahat, 2 linguri cu griş, 250 ml apă caldă, 200 ml ulei.

MOD DE PREPARARE: Într-n bol se amestecă drojdia cu o lingură de zahăr şi două de apă caldă, după care se toarnă peste făină şi se frământă. Se adaugă sarea, zahărul, zahărul vanilinat, coaja de lămâie, apa caldă şi se frământă un aluat potrivit de tare.

Se lasă aluatul la dospit timp de 30 – 45 de minute, acoperit cu un prosop de bucătărie, într-un loc ferit de curenţii de aer.

Din aluat se întinde o foaie de 0,5 cm grosime şi tăiem pătrate de 7-8 cm. Pe jumătăte din pătrat se pune o linguriţă de dulceaţă, gem amestecat cu griş sau un cub mic de rahat. Colţurile de la foaia cu dulceaţă se acoperă unul cu celălalt, ca la sarmale, dăm fiecare bucată prin ulei, după care aşezăm, în picioare, în tavă. cozonac ardelenesc

Se mai lasă 15 – 20 de minute la crescut, timp în care preîncălzim cuptorul. Se dau la copt timp de 20-25 de minute, la aproximativ 170 grade Celsius, la scala 6-7.
cozonac ardelenesc

S’aveţi pofte!

PRĂJITURĂ CU GEM DE PRUNE ŞI NUCĂ MĂCINATĂ

prajitura cu gem si nuca
INGREDIENTE : 500 gr de făină, un ou, un vârf de cuţit cu sare, 3 linguri cu zahăr tos, 200 ml lapte cald, 1 plic cu zahăr vanilinat, 1 plic cu praf de copt, 20 gr drojdie, 75 gr unt sau margarină pentru gătit, 2 linguri cu griş, 6-9 linguri cu gem de prune, nucă măcinată, coajă de protocală şi/sau lămâie rasă.

MOD DE PREPARARE: Drojdia se înmoaie cu o linguriţă de zahăr şi două linguri cu apă caldă, după care se pune peste făina cernută într-un castron. Se adaugă praful de copt, două linguri cu zahăr, zahărul vanilinat, oul, sarea, laptele şi untul, coaja de citrice rasă.

Se amestecă bine până se obţine un aluat care poate fi întins cu sucitorul, după care se lasă să se odihnească timp de 15 minute.

Într-un bol se amestecă gemul de prune cu grişul, nucă măcinată şi două linguriţe cu zahpăr pudră.

Trei sferturi din aluatul obţinut se pune într-o tavă de 30/40 cm (eu l-am turnat într-o formă mare de tort). Deasupra se toarnă gemul şi se rade aluatul rămas. Se mai lasă la dospit timp de 10 minute.

Încălziţi cuptorul la 170 de grade Celsius. Introduceţi tava în cuptor pentru 25-30 de minute, la treapta 3-4.
S’aveţi pofte !

Stelute dulci

steluta darieiINGREDIENTE: 600 grame de făină albă, 200 grame de untură, 200 ml de borş sau apă, un cub de drojdie sau un plic cu praf de copt, coajă de portocală rasă, un plic de zahăr vanilinat, un praf de sare, 3 linguri cu zahăr tos, 3 linguri cu zahăr pudră.

MOD DE PREPARARE: Într-un bol înalt se amestecă făina cu praful de sare, coaja de portocală, zahărul tos, zahărul vanilinat. Separat, într-un bol, se înmoaie drojdia cu o linguriţă de zahăr şi puţină apă caldă, după care se răstoarnă peste amestecul de făină şi se frământă. Se adaugă untura şi borşul şi continuăm frământatul.

Se rup bucăţi din aluatul obţinut şi cu ajutorul unui sucitor se întinde o foaie groasă de aproximativ 1,5 cm. Tăiem aluatul în forma dorită sau cu ajutorul unor forme de prăjiturele.

Se dau la copt în cuptorul încălzit în prealabil, la o temperatură de 170-180 grade Celsius, adică la scala cea mai mare. Se lasă la copt pentru aproximativ 15-20 minute.

După ce aţi scos steluţele din cuptor se lasă cinci minute la răcit după care se pudrează cu zahărul pudră.
stelute
S’aveţi pofte!

TARTE CU STRUGURI

tarta cu struguri
INGREDIENTE PENTRU BLAT: 250 grame făină, 150 grame unt sau margarina, 2 ouă, o lingură cu zahăr, un praf de sare, esenţă de rom
INGREDIENTE UMPLUTURĂ 400 ml lapte, praf de budincă, boabe de struguri sau
400 ml lapte, 2 ouă, 60 gr zahăr, 2 linguri cu făină, un plic cu zahăr vanilinat, o lingură cu unt sau margarină, boabe de struguri sau alte fructe.

MODUL DE PREPARARE: Untul se bate cu zahărul, gălbenuşurile, sarea şi esenţa. Se adaugă făina puţin câte puţin. Aluatul obţinut se rulează sub forma unei mingi, se înfăşoară într-o folie de plastic şi se lasă la frigider pentru minim 30 de minute.

După ce scoateţi aluatul din frigider, îl aşezaţi în formele de tarte unse în prealabil cu unt sau margarina şi tapetate cu făină, se înţeapă cu o furculiţă iar deasupra se presară boabe de fasole pentru ca acesta să nu se umfle. Dacă vă rămâne aluat puteţi să îl păstraţi la congelator şi să-l folosi atunci când mai aveţi nevoie.

Formele se introduc în cuptorul preîncălzit la foc potrivit. Se lasă la copt timp de aproximativ 20-30 de minute.

În acest timp încălziţi laptele, bateţi ouăle cu 3 linguri cu zahăr şi zahărul vanilinat, iar la urmă se adaugă făina puţin câte puţin. Turnaţi laptele cald peste celelalte ingrediente. Amestecul obţinut se toarnă într-un vas de inox care se lasă la fiert timp de 10 minute, la foc mic.

După ce scoateţi formele de tarte din cuptor le lăsaţi la răcit, după care turnaţi crema peste aluat, nivelaţi şi garnisiţi cu boabele de struguri sau fructele alese.

S’aveţi poftă !

BRIOŞE CU ZMEURĂ

INGREDIENTE pentru o tavă cu 12 forme: o cană cu făină, o ceaşcă cu zahăr pudră, 100 grame de zmeură (căpşuni sau fructe de pădure), 3 albuşuri, 125 grame unt topit şi răcit, 2 linguriţe rase de praf de copt, 1 plic cu zahăr vanilinat.

MOD DE PREPARARE: Se cerne făina, praful de copt, zahărul vanilinat. Toate acestea se amestecă cu zahărul pudră. În mijloc se face o gaură în care se adaugă untul şi albuşul bătut spumă şi se amestecă cu o lingură de metal sau un tel până se combină . La sfârşit se lasă să se odihnească timp de câteva minute.

Amestecul se toarnă în formele speciale pentru brioşe. În fiecare formă se pun bucăţi de zmeură (căpşuni sau fructe de pădure). Se coace timp de 20-25 de minute, la o temperatură de 180 grade Celsius, până devin aurii.

Le lăsaţi să se răcească, timp de 5 minute, în forme, după care le scoateţi.

S’aveţi pofte !

BRIOŞE MIEZUL NOPŢII

INGREDIENTE pentru o tavă cu 12 forme : o cană şi jumătate cu făină, o jumătate ceaşcă cu praf cacao neagră, o cană cu lapte, o jumătate ceaşcă cu smântână, 150 – 200 grame cu zahăr pudră, 125 grame unt topit şi răcit, 2 ouă, mentă tocată fin, 2 linguriţe rase de praf de copt, 1 plic cu zahăr vanilinat, 200 grame de ciocolată, mentă tăiată fin, bomboane pentru decor.
MOD DE PREPARARE: Untul, ouăle, smântâna, menta se pun într-un castron şi se combină cu făina, praful de copt şi zahărul vanilinat. Zahărul se bate bine cu ouăle, după care se adaugă peste ingredientele amestecate deja.Cu ajutorul unei linguri de metal se amestecă uşor până se combină.

Amestecul obţinut se toarnă în formele de brioşe, care se introduc în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 180 grade Celsius, timp de 20-25 de minute.

După ce brioşele s-au copt, se scot din cuptor, se dau la răcit timp de 5 minute.

Cu o oră înainte de a fi servite, brioşele se ornează cu glazura făcută din ciocolata amestecată cu mentă verde tăiată fin. Înainte ca aceasta să se răcească se adaugă bombonelele de decor.

S’aveţi pofte !

BRIOŞE CU GHIMBIR

INGREDIENTE: 200 grame făină, 200 grame cu zahăr pudră, 125 grame unt topit, 3 ouă, ¾ ceaşcă smântână, ½ ceaşcă cu ghimbir tocat fin, 2 linguriţe rase de praf de copt.

GLAZURĂ: 250 grame de brânză, 1/3 ceaşcă zahăr fin, o linguriţă esenţă de lămâie.

MOD DE PREPARARE: Untul, ouăle, smântâna, ghimbirul se pun într-un castron şi se combină cu făina, praful de copt. Zahărul se bate bine cu ouăle, după care se adaugă peste ingredientele amestecate deja. Pentru ca brioşele să fie frumoase, ingredientele nu trebuie amestecate prea mult. Recomandabil este să folosiţi un tel sau o furculiţă.

Amestecul obţinut se toarnă în formele de brioşe, care se introduc în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 180 grade Celsius (pentru cuptoarele de la aragazul cuplat la gaz metan, gradaţia maximă) timp de 20-25 de minute (nu deschideţi cuptorul înainte de a se scurge 15 minute întrucât brioşele nu mai cresc).

După ce brioşele s-au copt, se scot din cuptor, se dau la răcit. Se ornează cu glazura făcută din brânza amestecată, cu ajutorul robotului de bucătărie, cu zahărul şi esenţa de lâmâie.

S’aveţi pofte !

FRIPTURĂ DE PUI CU BERE

INGREDIENTE: un pui, 2 linguri cu ulei, o jumătate doză de bere, 1 linguriţă cu sare grunjoasă, cimbru, piper.

MOD DE PREPARARE: Puiul se spală bine, se usucă cu ajutorul prosoapelor de hârtie.

Într-un bol mic faceţi un mix din ulei, ciombru, sare, piper, cu ajutorul căruia frecaţi bine carnea.

În mijlocul unei tăvi aşezaţi doza de bere, plină pe jumătate, iar peste ea aşezaţi puiul în poziţie verticală, după care introduceţi în cuptorul preîncălzit.

După 30 de minute verificaţi carnea din cuptor, pensulaţi cu sucul scurs în tavă. Mai lăsaţi la cuptor cca 15 minute, după care scoateţi din cuptor şi transferaţi puiul într-o tavă (aveţi grijă cum manevraţi, e posibil să mai rămână bere în doză). Tava se introduce pentru 5-10 minute la cuptor.
După acest interval de timp scoateţi tava, o acoperiţi cu o folie de aluminiu timp de 10 minute.

Cozonaci

Ingrediente pentru un kilogram de făină: 1 gălbenuş de ou, 4 albuşuri, 300 gr zahăr pudră, 250 grame unt (6 linguri cu smântână), 500 grame de nuci, o cană cu lapte bătut, 1/2 litru de ulei, lapte cât e nevoie (cca 1/2 litru), 1 lingură cu esenţă de rom, zahăr vanilinat, 50 gr drojdie, 1 linguriţă cu sare.

MOD DE PREPARARE: Se înmoaie drojdia cu puţin lapte călduţ şi o linguriţă de zahăr. Într-un vas se amestecă 3 linguri de făină cu lapte clocotit şi se amestecă până dispar cocoloaşele. Când s-a mai răcit, se adaudă drojdia şi se amestecă până face bule. Se mai adaugă făină, se amestecă, se acoperă cu un prosop şi se lasă la dospit.

Gălbenuşurile se amestecă cu sarea (pentru a căpăta o culoare galben intens) apoi cu 200 grame de zahăr până devine o cremă spumoasă. Separat, într-un alt vas, se bat albuşurile spumă.

Într-un lighean mare, plămădeala se toarnă peste restul de făină, se amestecă cu gălbenuşurile, puţin lapte călduţ şi albuşurile.

Se frământă aproximativ 45 de minute, timp în care în aluat se adaugă smântâna, laptele bătut, esenţa de rom. Dacă aluatul este prea tare, se adaugă lapte călduţ. Pentru a nu fi lipicios, în aluat se toarnă, puţin câte puţin, ulei încălzit.

După 30-45 de minute de frământat, aluatul se acoperă cu un prosop sau o faţă de masă, se lasă să crească aproximativ 2-3 ore, la loc cald, departe de apă şi ferit de curenţii de aer.

După ce a crescut, se rup bucăţi din aluat, se întind, se presară cu rahat, stafide sau cu nucă măcinată (se face un ameste din cacao, nucă, 100 grame zahăr, 2 albuşuri de ou bătute spumă), se rulează.

Aluatul rulat se împleteşte, după care se aşează în formele de copt şi se lasă să mai crească timp de 20 de minute, tot la loc cald.

Aluatul din formă se unge cu ou, zahăr grunjos, se dă la copt în cuptorul încălzit în prealabil la 180 de grade Celsius. Se ţin la copt, la foc potrivit, aproximativ 40-50 de minute.

Când sunt gata, cozonacii se scot din formă, se lasă la răcit, însă nu într-un loc rece sau în curenţi de aer.